SĂ PĂSTRĂM UNITATEA DE CREDINłĂ SI DISCIPLINĂ
SĂ PĂSTRĂM UNITATEA DE CREDINłĂ SI DISCIPLINĂ
CANONICĂ ORTODOXĂ, DAR SI PACEA DINTRE CULTE
Mare dar este si multă bucurie aduce unitatea sau comuniunea
frăŃească în Biserică. Dar când aceasta slăbeste se produce tulburare si
întristare. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „păziŃi unitatea”
Duhului, întru legătura păcii. Este un trup si un Duh, precum si chemaŃi aŃi
fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinŃă, un botez,
un Dumnezeu si Tatăl tuturor, Care este peste toate si prin toate si întru toŃi
(Efeseni 4, 3-6).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind direct
răspunzător în faŃa lui Hristos si a Bisericii Sale Ortodoxe sobornicesti
(vezi Tomosul de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române din 1885), are multe
atribuŃii si responsabilităŃi, dar prima si cea mai mare dintre toate este
păstrarea unităŃii de credinŃă si a comuniunii cu Biserica ortodoxă
universală
funcŃionarea Bisericii Ortodoxe Române
păstrează unitatea dogmatică, liturgică si canonică în Biserica Ortodoxă
Română, precum si comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă; examinează
orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic si pastoral-misionar, pe care
o soluŃionează în conformitate cu învăŃătura Bisericii Ortodoxe si hotărăste,
potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor de orice natură;
După despărŃirea Bisericilor de Răsărit si de Apus din anul 1054,
au avut loc unele încercări de refacere a unităŃii crestine dintre Biserica
Greacă si Biserica Latină, dar aceste încercări au esuat pentru că au fost
2
2
motivate mai mult politic decât pur bisericesc si nu s-au bazat pe un
dialog teologic si spiritual profund. Ca urmare, secole de-a rândul cele
două Biserici s-au acuzat reciproc de schismă, în timp ce o mare parte
din Bisericile Ortodoxe din Răsărit au intrat sub stăpânirea musulmană
iar, mai târziu, în secolul al XVI-lea, Biserica Latină papală a fost
zguduită în interior de noile învăŃături si dezbinări aduse de reformatorii
protestanŃi. La certurile bisericesti ale crestinilor din Răsărit cu cei din
Apus s-au adăugat astfel războaie religioase între catolicii si protestanŃii
din Apus.
Dezbinările lor din Europa au fost apoi „exportate” si în alte
continente ca Africa, Asia si America, odată cu expansiunea colonială si
cu înmulŃirea misiunilor crestine europene în alte regiuni ale lumii. Însă
dezbinările, certurile teologice si ura confesională au contribuit mult la
slăbirea credinŃei crestine în Europa si a credibilităŃii Bisericii în
societate, facilitând apariŃia si dezvoltarea unor curente filosofice si
politice anticlericale, anticrestine si antireligioase, mai ales în timpul
apariŃiei ideologiilor iluministe din secolele XVII-XVIII si apoi a celei
comuniste (sec. XIX-XX). Scandalul dezbinărilor a pricinuit în mare
măsură secularismul modern si indiferentismul religios.
Ca remediu, a fost nevoie urgentă, la începutul secolului XX si mai
ales după fiecare război mondial, ca toŃi crestinii care s-au certat între ei
secole de-a rândul, desi în acelasi timp predicau toŃi Evanghelia iubirii
lui Hristos si mărturiseau în cult credinŃa lor în Biserica cea una, sfântă,, să-si schimbe modul lor de-a se comporta unii
sobornicească si apostolească
cu alŃii. Asa a apărut o nouă orientare, numită miscarea ecumenică, adică
miscarea de refacere a unităŃii vizibile a crestinilor din întreaga lume
(oikumene), miscare primită cu entuziasm atunci, slăbită si adesea
contestată azi datorită unor slăbiciuni si esecuri ale sale.
3
3
Astfel, ca urmare a noului spirit ecumenic, s-a trecut de la polemică
la dialog; de la confruntare la cooperare si ajutorare frăŃească; de la a
prezenta mai întâi deosebirile la a sublinia mai întâi ceea ce e comun. S-a
trecut de la ura confesională reciprocă la respectul reciproc. Asa se face
că dacă secole de-a rândul Biserica Ortodoxă si Biserica Romano-Catolică
s-au acuzat reciproc, ca fiind „Biserică schismatică”, acum au început să
se considere „Biserici surori”. Desigur, se are în vedere mai ales faptul că
cele două Biserici au împreună sapte Sfinte Taine, mulŃi SfinŃi comuni în
calendar, organizare eclesială similară condusă de episcopat
sacramental, monahism, artă si muzică sacră si altele.
În anul 1965, au fost ridicate anatemele reciproce din 1054, de către
Patriarhul Ecumenic Athenagoras I si Papa Paul al VI-lea. De asemenea,
au fost iniŃiate dialoguri teologice internaŃionale în care diferenŃele
dogmatice sunt discutate mai mult amabil decât polemic. În plus, pe
lângă schimbul de burse oferite studenŃilor, se manifestă multă
disponibilitate din partea Bisericii Romano-Catolice si a celorlalte Biserici
din Occident de-a împrumuta lăcasuri de cult noilor parohii ortodoxe
din Europa occidentală, care n-au posibilităŃi financiare de a-si zidi
biserici proprii etc.
În acest context nou, de frăŃietate crestină binevoitoare, constatăm
însă si o slăbire progresivă a disciplinei canonice ortodoxe privind, mai ales faŃă de
comportamentul liturgic al ortodocsilor faŃă de alŃi crestini
romano-catolici si greco-catolici, acestia fiind mai apropiaŃi de ortodocsi,
din punct de vedere dogmatic, liturgic si canonic. Asa se explică faptul
că în Orientul Apropiat crestini ortodocsi se împărtăsesc uneori în
biserici catolice, iar crestini catolici primesc Euharistia în biserici
ortodoxe, cu îngăduinŃa ierarhilor lor, motivând că, întrucât trăiesc într4
4
un context majoritar musulman, crestinii trebuie să arate mai multă
frăŃietate si comuniune între ei.
În Biserica Ortodoxă din Polonia, preoŃi ortodocsi săvârsesc
împreună cu preoŃi romano-catolici Sfânta Taină a Cununiei când mirele
sau mireasa este catolic sau catolică. În Biserica Ortodoxă Rusă, romanocatolicii
au primit Euharistia ortodoxă în timpul regimului comunist
când comunităŃile catolice nu aveau preoŃi, iar în anul 1997 si în anul
2000 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, mai îngăduitor decât
Biserica Greacă, a hotărât că este posibilă primirea catolicilor în
Ortodoxie fără repetarea Botezului si nici măcar remirungere, ci doar
printr-o declaraŃie de pocăinŃă, recunoscându-se astfel implicit Sfintele
Taine săvârsite în Biserica Romano-Catolică.
În Europa Occidentală, adesea si mai rar în România, unii ierarhi
ortodocsi au oferit Sfânta Euharistie unor clerici si credinciosi grecocatolici,
mai ales că în 1948, credinciosilor greco-catolici primiŃi în
Biserica Ortodoxă Română nu li s-a mai administrat Taina Mirungerii,
iar preoŃii greco-catolici n-au fost rehirotoniŃi.
La rândul lor, unii episcopi si preoŃi romano-catolici sau grecocatolici
oferă împărtăsania catolică unor credinciosi ortodocsi. Desigur,
când un cleric sau un ierarh ortodox se împărtăseste într-o biserică
romano-catolică sau greco-catolică, disciplina canonică sacramentală
ortodoxă se slăbeste si mai mult.
La astfel de gesturi de mare îndrăzneală, îngăduinŃă sau iconomie,
motivate fie pastoral, fie ecumenic sau chiar prozelitist, reacŃionează
clericii si credinciosii mireni ortodocsi cunoscători si împlinitori ai
disciplinei tradiŃionale, dar mai ales monahii atoniŃi preocupaŃi de
observarea strictă a disciplinei canonice (mai severă în spaŃiul eclesial
grecesc, decât în cel rusesc sau românesc), refuzând orice pogorământ
5
5
pastoral sau ecumenic în cele sfinte. De ce? Pentru că asazisa
„intercomuniune” estompează diferenŃele dogmatice dintre Biserica
Ortodoxă si Biserica Romano-Catolică si slăbeste unitatea de credinŃă ca
bază unică a refacerii comuniunii dintre cele două Biserici. Ce rost are,
de fapt, o Euharistie comună, dacă Bisericile rămân în continuare
despărŃite din punct de vedere dogmatic si canonic? Confuzia aceasta nu
poate fi o bază solidă a comuniunii eclesiale adevărate.
Ce este de făcut în faŃa acestei probleme? Este necesară o
Aceasta este învăŃătura SfinŃilor Apostoli, a SfinŃilor PărinŃi si a
teologilor ortodocsi contemporani fideli tradiŃiei Bisericii nedespărŃite. În
acest sens, într-o carte purtând titlul semnificativ: Pentru un Ecumenism, publicată în editura Athos, Pireu, 1976, Părintele Dumitru
Ortodox
Stăniloae scria: „Pentru Biserica Ortodoxă intercomuniunea care separă”.
comuniunea euharistică de unitatea de credinŃă si de unitatea Bisericii este de
neconceput. Mai corect spus, aceasta este un pericol de dizolvare a Bisericii, a
unităŃii de credinŃă si de încetare a Euharistiei
Am citat această clarificare teologică a Părintelui Stăniloae folosind
Scrisoarea trimisă nouă, în data de 4 iulie 2008, de ToŃi reprezentanŃii si(nr. de înreg. F 2/7/1541, Careia, 20-6/3-7-2008), acestia
întâistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Atos
adunaŃi în sinaxă
fiind foarte preocupaŃi de păstrarea disciplinei canonice ortodoxe în
privinŃa comuniunii euharistice în raport cu alŃi crestini.
Prin urmare, este necesar ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române să reafirme, pe baza legăturii dintre unitatea de credinŃă si
6
6
unitatea Bisericii, că nu este permis niciunui cleric sau mirean ortodox
să primească împărtăsirea euharistică în altă Biserică decât cea
Ortodoxă, iar cei ce au făcut aceasta să nu o mai repete.
Totusi, prin această măsură de disciplină canonică ortodoxă, nu
dorim să defăimăm sau să tratăm cu aroganŃă si dispreŃ pe ceilalŃi
crestini, sau să întrerupem dialogul teologic si cooperarea practică în
domeniul social-caritabil, ci dimpotrivă, considerăm că, printr-un dialog
teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica
Romano-Catolică de cea Ortodoxă. În acelasi timp, este necesar ca
ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinŃă si patimă
cuvinte grele ca „erezie” si „eretici”, „apostazie” si „trădare”, la adresa
altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul
că salvăm Ortodoxia ne urâŃim sufletul, întrucât despărŃim dreapta
credinŃă de iubirea crestină smerită. Uităm că de fapt trebuie să „Ńinem” (Efeseni 4, 15), să apărăm si să promovăm „credinŃa” (Galateni 5, 6), după cum ne învaŃă Sfântul Apostol
adevărul în iubire
lucrătoare prin iubire
Pavel.
Ierarhii Sfântului Sinod ca PărinŃi arhipăstori trebuie să vegheze la
mântuirea celor pe care-i păstoresc (cf. Fapte 20, 28; 1 Tesaloniceni 5, 12-
13; Evrei 13, 17), având datoria sfântă de-a învăŃa pe cei nestiutori, de-a
îndrepta pe cei ce gresesc, de-a ridica pe cei căzuŃi, de-a vindeca pe cei
răniŃi sufleteste, de-a ierta pe cei ce se pocăiesc, pentru ca toŃi să
dobândim mântuirea în Hristos, Capul Bisericii (Efeseni 1, 22-23) si
Mântuitorul lumii.
Biserica Ortodoxă Română a fost totdeauna pasnică, a convieŃuit
secole de-a rândul cu oameni de alte etnii si convingeri religioase,
apărând dreapta credinŃă fără să umilească pe alŃii. Biserica noastră, stie
de asemenea, să respecte legile României de azi care interzic defăimarea
7
7
si învrăjbirea dintre culte promovând respectul reciproc dintre ele (vezi
ConstituŃia României
Iar pentru că în urmă cu două zile (6 iulie 2008) a avut loc în
America de Nord un mare eveniment, si anume unirea, după 60 de ani
de despărŃire, a celor două Eparhii Ortodoxe Românesti într-o singură
Mitropolie Ortodoxă Română în comuniune directă cu Patriarhia
Română, să dăm slavă lui Dumnezeu si să felicităm pe toŃi cei ce au
contribuit la realizarea acestei lucrări sfinte si aducătoare de bucurie în
comuniune frăŃească.
În încheiere, mai dorim să spunem că întrucât Sfântul Sinod are pe
ordinea de zi si alegeri de noi episcopi, este necesar ca în aceste alegeri
să căutăm binele comun al Bisericii, Ńinând seama si de rezultatul
consultării clerului si credinciosilor dintr-o eparhie, care trebuie
consideraŃi ca fiind împreună-lucrători cu noi în viaŃa si misiunea
Bisericii noastre în societate.
De asemenea, Sfântul Sinod este chemat ca în duh de părintească
purtare de grijă, să adopte măsuri concrete de ajutorare a parohiilor
sărace si să intensifice activitatea social-filantropică în societatea
românească.
Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să ne ajute ca în duh de
responsabilitate părintească si de comuniune frăŃească să lucrăm si noi în
aceste zile spre slava Preasfintei Treimi si binele Bisericii.
† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
- articolul 29, alin. 2 si 4 , siLegea cultelor - art. 13).
reafirmare a principiului fundamental al eclesiologiei ortodoxe si
implicit al ecumenismului ortodox, si anume că Sfânta Euharistie nu
este un mijloc sau o etapă spre unitatea crestină eclesială, ci
manifestarea cea mai intensă a unităŃii Bisericii, încoronarea ei.
, după cum se spune în Statutul pentru organizarea si(articolul 14, a si b): „Sfântul Sinod”.